Oferă încurajări, nu laude fără conţinut

Creează un mediu în care copilul tău se simte încurajat să devină conştient de propriile acţiuni

• Părinţii laudă uneori prea mult din dorinţa, bine-intenţionată, de a întări stima de sine a copiilor: “Eşti un căţărător remarcabil, eşti un mare artist, te pricepi foarte bine să stai cuminte”. Cu toatea acestea, deseori aceste afirmaţii nu sunt cu adevărat sincere şi îi învaţă pe copii să depindă de laude ca motivaţie pentru a face ceva. Atunci când ne lăudăm copiii pentru fapte cum ar fi mâncatul legumelor sau încălţarea pantofilor, ceea ce spunem de fapt este că au făcut ceea ce am vrut noi să facă. Chiar copiii mici pot recunoaşte atunci când afirmaţiile noastre nu sunt sincere şi când sunt manipulaţi.
• Studiile arată că obiceiul actual de a supra-lăuda copiii îi face să simtă că li se cuvin lucrurile în viaţă indiferent de cantitatea de efort pe care au investit-o. Lăudarea excesivă a copiilor îi derutează în legătura cu valoarea proprie, din moment ce nu sunt capabili să judece singuri cât de buni sunt la ceva dacă noi le spunem mereu că fac bine. Asta nu înseamnă că ar trebui să nu îşi încurajezi copilul. Copilul va înflori sub declaraţii pozitive, aşa cum facem şi noi atunci când eforturile noastre sunt apreciate de colegi de muncă sau membrii ai familiei.
• Dacă e să ne gândim la felul în care ne încurajăm copiii, trebuie să lucrăm pentru a ne îmbunătăţi o nouă abordare, astfel încât nu revenim la felul de laude pe care le auzim peste tot prin jur în aceste zile.

Conectează-ţi copilul cu posibilitatea de a începe să devină conştient de impactul propriilor acţiuni

• Concentrează-te pe acţiune sau pe efort, nu asupra persoanei.
  În loc să spui “eşti un ajutor de nădejde” spune “îţi mulţumesc pentru că ai pus masa”. În loc de “eşti un tăietor excelent” spune “mulţumesc pentru că ai tăiat morcovii pentru cină”.
• Stimulează empatia
  În loc să spui “Îmi place cum ai liniştit-o pe Ana”, atrage-i atenţia asupra efectului pe care acţiunile sale îl au asupra celeilalte persoane: “Uite, Ana s-a oprit din plâns atunci când i-ai adus un şerveţel şi ai îmbăţişat-o. Pesemne că se simte mai bine acum.” E o afirmaţie complet diferită de laudă, în care accentul cade pe felul în care te simţi tu.
• Observă liniştit
  Copilul tău nu aşteaptă laude. Vei fi surprinsă să vezi că lucrează şi se joacă mai consecvent atunci când nu spui nimic.
• Exprimă recunoştinţa
  Atunci când te grăbeşti, în loc să spui “O să întârziem din cauza tărăgănării tale. Grăbeşte-te şi pune-ţi haina” spune “Ne ajuţi să ajungem la timp la dentist pentru că îţi pui singur haina”.
• Observă în loc să evaluezi
  Când copilul tău construieşte din cuburi, în loc de “Ai împrăştiat cuburi în toată camera” spune “Foloseşti toate cuburile”. O observaţie poate duce la interes şi reflecţie, dar emiterea unei judecăţi poate fi descurajantă.
• Lasă loc auto-evaluării
  În loc să spui “Îmi place nespus pictura ta” spune “Ai colorat partea stângă a hârtiei”. Astfel atenţia copilului tău se concentrează asupra picturii şi nu asupra părerii tale despre ea. În loc de “Ce cal grozav” (care se poate să nu fie spus chiar sincer) spune “Ai pictat un cal roşu”. Copilul se va concentra spre a evalua pictura singur, mai degrabă decât asupra evaluării tale.
• Acceptă că recompensele nu sunt necesare
  O activitate în care este angajat copilul tău recompensează prin sine. Atunci când copilul tău învaţă să decojească o banană, bucuria vine din coaja care se desprinde în fâşii regulate dezvăluind banana şi din mâncatul bananei. Atunci când copilul umple vasul câinelui şi îl vede venind alergând şi dând din coadă, asta reprezintă recompensa sa.
  Studiile au arătat că mai degrabă decât să motiveze un copil, recompensele pot avea un efect opus. Recompensele erodează motivaţia interioară a copilului. Chiar şi copiii mici pot înţelege că dacă trebuie să fie recompensaţi pentru a face ceva, probabil că acel lucru nu e chiar plăcut!
• Acceptă că pedepsele nu funcţionează
  Pedeapsa spune copilului ce să nu facă, nu ce să facă, şi deseori face dintr-o mică problemă o problemă mai mare. Micul copil îşi poate aminti pedeapsa, dar se poate să nu lege pedeapsa de comportamentul care a provocat-o. Un copil care a fost pedepsit se poate simţi neajutorat, umilit, răzvrătit şi plin de resentimente.
  Studiile demonstrează că pedeapsa are un efect pe termen scurt, de a opri activitatea incriminată, dar nu are nici un efect pe termen lung asupra comportamentului. Atunci când copiii sunt pedepsiţi, adultul rezolvă problema pe termen scurt iar copilul nu învaţă cum să rezolve problema pe termen lung.
  “Pusul la colţ” e frecvent utilizat pentru a controla comportamentul copiilor în această perioadă. Atunci când sunt “puşi la colţ” copiii sunt de obicei reţinuţi pe un scaun, într-o cameră sau într-un spaţiu pentru un timp definit pentru a se stăpâni şi a reflecta la propriul comportament. Neajunsul acestei abordări vine din faptul că dacă ar fi fost capabil să se gândească la comportamentul său, copilul probabil că nu ar mai fi procedat astfel de la început. Dar mai important, “pusul la colţ” nu oferă nici un ajutor copilului pentru a începe să-şi controleze comportamentul din interior.

Îngăduie timp pentru ca înţelegerea copilului să apară

• Durează o perioadă până când copilul tău începe să devină conştient de modul în care acţiunile sale îi afectează pe ceilalţi. Copilul tău se află la începutul unei călătorii a înţelegerii de sine care va dura toată viaţa. Dar atunci când eşti răbdător şi utilizezi constant o abordare care îl ajută să devină conştient de propriul comportament mai degrabă decât să-l lauzi excesiv, judecându-l sau criticându-l, el va deveni treptat conştient de realitatea propriului comportament şi va începe să se controleze.